Drogurile ilegale reprezintă drogurile interzise prin lege. Aceste droguri au efecte dezastruoase şi sunt periculoase pentru viaţa şi sănătatea consumatorului, în special pentru organismul adolescentului. Durata vieţii consumatorului din momentul debutului este de 5-7 ani. Din această categorie de droguri fac parte: opiumul, canabisul, stimulentele şi halucinogenele. 

Cel mai periculos derivat al opiumului este Heroina, care duce la o dependenţă puternică. Heroina a fost descoperită în 1874, este produsă printr-o alterare chimică a morfinei şi este de 2-3 ori mai puternică decât morfina.  

Efectele. Sub influenţa heroinei pupilele sunt contractate, pleoapele sunt căzute, apare depresie, apatie, descreşte activitatea fizică şi apare o stare de rău. Un consumator poate să moţăie sau aparent să doarmă şi deseori suferă de constipaţie severă, care nu se supune tratamentului. Heroina poate induce somn, vomă şi respiraţie superficială, iar supradoza cauzează convulsii, comă sau moarte. Alt derivat al opiumului este Morfina.  

Efectele Morfina produce letargie, anxietate, suprimarea reflexului de tuse (în cazul asocierii cu alcool se poate produce asfixia cu propriile vomismente), hipotonie musculară, contracţia pupilelor şi vedere înceţoşată. O doză mare duce la scăderea tensiunii, scăderea ratei respiratorii cu evoluţie spre şoc, comă, deces. Utilizarea repetată duce la dependenţa fizică şi psihică, iar refuzul consumului morfinei produce iritabilitate, transpiraţii, ticuri nervoase, crâmpei musculare şi abdominale, vomă, diaree, febră, hipertensiune arterială. 

Canabisul este o plantă cu frunze verzi, înaltă, ce creşte în zonele însorite ale globului. Este cunoscut omenirii de mai multe secole. Canabisul este foarte periculos. 

Efectele. Consumul frecvent produce o toleranţă moderată. Toleranţa înseamnă că o persoană are nevoie de doze mai mari de drog pentru a ajunge la aceleaşi efecte pe care le avea folosind cantităţi mai mici. Consumatorii de canabis pot avea o diversitate de probleme de sănătate, sociale, legale, financiare şi de comunicare cu ceilalţi. Mai mult decât atât, s-a dovedit că acest drog are efecte teratogene asupra fătului (modificări celulare ce duc la malformaţii congenitale). 

Marijuana, haşişul şi uleiul de haşiş reprezintă diferite forme ale canabisului. Este un drog care deprimă centrii nervoşi. Marijuana este cel mai popular drog, după alcool. E formată din frunzele, florile, tulpinile şi seminţele plantei canabis, care este uscată şi mărunţită. O altă caracteristică importantă este faptul că se depozitează în organism, nu este uşor solubilă în apă, dar se dizolvă uşor în grăsimi. Astfel, din curentul sanguin, este absorbită rapid în ţesuturile adipoase. 

Efectele Marijuana este eliberată lent înapoi în fluxul sanguin. De exemplu, eliminarea unei singure doze poate dura până la o lună. 

În doze mici, marijuana poate duce la: 

 • absenţa inhibiţiilor, 

 • scăderea capacităţii de concentrare, 

 • creşterea frecvenţei cardiace, 

 • injectarea ochilor, 

 • tendinţa de a vorbi şi a râde mai mult decât în mod obişnuit, 

 • pierderea capacităţii de coordonare. 

Dozele mai mari pot cauza: 

 • detaşarea de realitate, 

 • imagini înşelătoare, 

 • pierderea identităţii, 

 • fantezii, halucinaţii sau imagini distorsionate. 

Efectele pe termen lung constau în afectarea: 

 • memoriei de scurtă durată, 

 • gândirii logice,

 • abilităţilor de mişcare, 

 • capacităţii de a efectua sarcini complexe ca de exemplu şofatul. 

Mai mult decât atât are loc: 

• creşterea riscului de apariţie a bronşitei, a cancerului pulmonar,

 • schimbarea motivaţiei , 

• pierderea energiei şi a interesului pentru alte activităţi,

 • scăderea puterii de concentrare, a memoriei şi capacităţii de învăţare, 

 • perturbări psihice – pot apărea episoade scurte de comportamente psihotice, uneori in forme grave. 

Haşişul este un extract de marihuană, sub formă de substanţă răşinoasă, care variază la culoare de la galben la maro-închis şi negru, sau sub formă de ulei vâscos de haşis. Pentru că haşişul conţine o concentraţie mai mare de substanţă activă – THC, decât marijuana, haşişul şi uleiul de haşiş sunt mult mai puternice şi sunt vândute şi folosite în cantităţi mai mici. 

Efectele haşişului şi uleiului de haşiş sunt aceleaşi ca ale marihuanei, dar ele pot fi mai intense datorită concentraţiei mai mari de THC. 

Cele mai folosite dintre drogurile stimulente sunt: cocaina, crack-ul şi amfetaminele. 

Efectele. Dacă un tânar foloseste droguri stimulente, poate avea un râs nestăpânit, hiperactivitate, pupile dilatate şi lipsa apetitului. Alte simptome ce pot să apară sunt: iritabilitate, anxietate, teamă şi insomnie. Aceste droguri pot cauza sfărâmarea dinţilor, pierderea în greutate, senzaţie de atingere, de furnicături la nivelul feţei şi paranoia.

O supradoză poate da ameţeli, tremor, agitaţie, panică, ostilitate, crâmpe abdominale, dureri la nivelul pieptului şi palpitaţii. O doza extremâ poate cauza stop cardiac, accidente vasculare cerebrale, infarct miocardic şi moarte. Dacă administrarea este discontinuă şi de lungă durată, pot să apară fenomene de sevraj: depresie profundă, apatie, oboseală, perioade lungi de somn, dezorientare, anxietate, deteriorarea perceptiei. 

Cocaina este o substanţă naturală ce este extrasă din frunzele unei plante originare din America de Sud, numită Erythroxylon Coca sau arborele de coca. Conţinutul de cocaină în frunzele de coca diferă de la 0,1-0,8%. Cocaina este folosită în America de Sud de mai mult de 3000 de ani, iar în Statele Unite din secolul al XIX. Cocaina este o pulbere albă, denumită de asemenea şi “zăpadă”. 

Efectele. După utilizarea unei doze consumatorul se crede energic, încrezător în sine şi stimulat, dar imediat apar alte semne precum dilatarea pupilelor, rinoree şi lipsa apetitului. Această senzaţie de “high” este urmată de o depresie profundă şi o dorinţă intensă pentru o nouă doză, oboseală psihică, stare de nelinişte şi iritabilitate. O supradoză poate cauza agitaţie extremă, stop respirator, stop cardiac sau moarte. 

Crack-ul este o cocaină bază, derivată din pudra de cocaină. Crack-ul devine repede o problemă majoră peste tot în lume deoarece nu este atât de scump ca şi alte forme de cocaină. 

Efectele. Utilizarea crack-ului poate cauza iritabilitate extremă, paranoia, convulsii sau moarte. 

Amfetamine, dextroamfetamine şi metamfetamine sunt denumiri colective, care se referă toate la amfetamine. Au apărut pe piaţă în 1930 sub denumirea de Benzedrine ca medicament inhalant pentru tratamentul congestiei nazale. Din 1937 amfetaminele au fost prescrise sub formă de tablete şi au fost folosite la tratamentul tulburărilor de somn şi tulburările de comportament, numite Disfunţie Minimală a Creierului, azi denumite Tulburări de atenţie şi Hiperactivitate. Pe măsură ce s-a răspândit utilizarea amfetaminelor, au apărut şi consecinţele abuzului. Pe masură ce a crescut experienţa, a devenit evident că pericolul abuzului depaşeşte efectul terapeutic al utilizării acestora şi are consecinţe distrugătoare, deseori chiar fatale. Halucinogenele sunt cele mai vechi droguri, utilizate pentru abilitatea lor de a modifica percepţia şi dispoziţia. De secole, multe dintre halucinogenele naturale, extrase din plante şi ciuperci au fost folosite în scopuri medicale, sociale şi religioase. Mai recent, au fost produse halucinogene sintetice, unele dintre ele fiind mai puternice decât cele naturale. Mecanismele fiziologice, biochimice, farmacologice privind activitatea halucinogenă nu sunt încă bine cunoscute. Chiar şi numele acestei clase nu este cel mai potrivit, de vreme ce halucinogenele nu întotdeauna produc halucinaţii. 

Efectele. Consumate în doze netoxice, aceste substanţe produc modificări ale percepţiei timpului şi spaţiului, gândirii şi dispoziţiei. Timpul pare să stea în loc iar formele şi culorile pot să se schimbe şi să primească noi semnificaţii. Această experienţă poate fi placută sau extrem de înfricoşătoare. Efectele halucinogenelor sunt imprevizibile de fiecare dată când sunt folosite. Cel mai frecvent pericol la care se expun consumatorii de halucinogene este judecata alterată, care deseori duce la luarea unor decizii pripite şi accidente. 

Mescalina este o substanţă halucinogenă conţinută de Peyote - un cactus mic, fără spini, Lophophora williamsii. Din cele mai vechi timpuri, ea a fost folosită de către băştinaşii din nordul Mexicului şi sud-vestul Statelor Unite, în ritualurile tradiţionale religioase. Doza halucinogenă pentru mescalină este de 0,3 –0,5 grame (echivalenta la 5 grame de peyota uscată) şi durează aproximativ 12 ore. Peyota produce efecte halucinogene vizuale puternice, cu relevanţă pentru ritualurile religioase ale băştinaşilor. Spectrul întreg al acestor efecte a servit ca model artificial al bolilor mentale. Mescalina poate fi extrasă din peyote sau poate fi produsă sintetic. 

Psilocybina şi Psilocyna - sunt substanţe chimice obţinute din anumite ciuperci ce se găsesc în Mexic şi America Centrala. La fel ca şi peyota, aceste ciuperci au fost folosite de secole în ritualuri. Ciupercile uscate conţin în jur de 0,2-0,4% psilocibină şi doar urme de psilocină. Doza halucinogenă pentru ambele substanţe este între 4-8 miligrame, echivalentul a 2 grame de ciuperci, efectele durând aproximativ 6 ore. Atât psilocibina cât şi psilocina pot fi produse pe cale sintetică. 

LSD – Dietilamida acidului lisergic este unul dintre cele mai puternice şi mai bine studiate halucinogene. A fost sintetizat în 1938 de Dr.Albert Hoffman, dar efectele sale halucinogene nu au fost cunoscute până în 1943, când Hoffman a consumat accidental LSD. S-a descoperit ulterior că o doză mică, de numai 25 mg (echivalentul a cateva cristale de sare) a fost capabilă să producă halucinaţii puternice. Datorită structurii sale, similare cu o substanţă prezentă în creier şi datorită efectelor similare cu anumite psihoze, LSD a fost folosit în cercetarea bolilor mentale. 

Efectele includ: dilatarea pupilelor, scăderea temperaturii corpului, greaţă, “piele de găină”, creşterea glicemiei şi a ritmului cardiac. Abilitatea de a judeca raţional şi de a vedea pericolul este tulburată, făcând consumatorul susceptibil la acte de autoagresiune. De asemenea, el poate agresa alte persoane prin faptul că doreşte să conducă maşina sau prin mânuirea unor aparate. După o “călătorie” cu LSD, consumatorul poate să sufere de o anxietate şi depresie acută pentru o perioadă variabilă de timp. De asemenea, consumatorul poate experimenta o “călătorie” neplăcută, rezultând panică, anxietate, pierderea controlului, confuzie şi stări psihotice. Consumatorii aflaţi sub influenţa LSD trebuie supravegheaţi.